În articolul de astăzi, vom vorbi despre o mișcare apărută în contextul dezvoltării internetului și conceptelor de design web, anumet net.art Vom vedea cine a făcut parte din această mișcare, cine a pus bazele ei dar și ce presupune ea mai exact. Să începem!
Ce înseamnă net.art?
net.art numește un grup de artiști care au lucrat în domeniul artei pe internet începând din 1994. Printre primii adepți ai acestei mișcări se numără Jodi.org, Alexei Shulgin, Olia Lialina, Heath Bunting și Rachel Baker. Acest grup a fost format ca o parodie a mișcărilor de avangardă ale unor autori precum Tilman Baumgärtel Hans Dieter Huber și Pit Schultz. Cu toate acestea, lucrările lor individuale au puține lucruri în comun.
Termenul „net.art” este utilizat ca sinonim pentru net art sau Internet art. Acesta acoperă o gamă mult mai largă de practici artistice. Într-o altă definiție, net.art înseamnă arta care folosește internetul ca suport. În mod obișnuit, net.art are ca subiect internetul și socio-culturile specifice pe care le-a generat.
Criticul german Tilman Baumgärtel a pledat frecvent în scrierile sale pentru o „specificitate mediatică” a net.art. Potrivit introducerii cărții sale „net.art. Materialien zur Netzkunst”, calitățile specifice ale net.art sunt: „conectivitatea, acoperirea globală, multimedialitatea, imaterialitatea, interactivitatea și egalitatea”.
Istoria mișcării net.art
Mișcarea a luat naștere în contextul dezvoltării mai largi a artei pe internet. Ca atare, este mai degrabă un reper critic și politic în istoria artei pe internet, decât un gen specific. Printre primii precursori ai net.art se numără mișcările internaționale fluxus (Nam June Paik) și avant-pop (Mark Amerika). Mișcarea avant-pop a devenit recunoscută pe scară largă începând din 1993, în mare parte prin intermediul popularului site Alt-X.
În 1995, termenul a fost folosit de inițiatorul nettime, Pit Schultz, ca titlu pentru o expoziție organizată la Berlin în 1995. În cadrul expoziției, Vuk Cosic și Alexei Shulgin și-au prezentat lucrările. Ulterior, termenul a fost folosit cu privire la întâlnirea „net.art per se” a artiștilor de la Trieste din mai 1996. S-a referit atunci la un grup de artiști care au colaborat îndeaproape în prima jumătate a anilor 1990. Aceste întâlniri au dat naștere site-ului net.art per se, un site fals al CNN care „comemora” evenimentul.
Termenul a fost atribuit în mod eronat artistului Vuk Cosic în 1997. Alexei Shulgin a scris atunci despre originea termenului într-o glumă trimisă pe lista de discuții nettime. Potrivit mesajului lui Shulgin, net.art provine de la „fraze alăturate într-un e-mail încurcat de o defecțiune tehnică (un morman de gunoaie alfanumerice, singurul termen lizibil fiind „net.art”)”.
net.artists au construit comunități de artă digitală printr-o practică activă de găzduire web și de curatoriat de artă web. S-au definit prin intermediul unui mod de comunicare internațional și în rețea. O interacțiune de schimburi, colaborare și cooperare. Ei au o prezență numeroasă pe mai multe liste de discuții. Printre acestea se numără Rhizome, File festival, Electronic Language International Festival, Nettime, Syndicate și Eyebeam. Identitatea le este definită atât de lucrările lor digitale, cât și de implicarea lor critică în comunitatea artei digitale.
net.artists precum Jodi, au dezvoltat o formă particulară de e-mail spam art, prin reprelucrarea textului și arta ASCII. Termenul „spam art” a fost inventat de Frederic Madre pentru a descrie toate aceste forme de intervenții disruptive în listele de discuții. Pe scurt, texte aparent fără sens erau generate de scripturi simple, formulare online sau dactilografiate de mână.
Se poate face o legătură cu intervențiile prin e-mail ale artiștilor „Codeworks” sau ale unor roboți precum Mailia, care analizează e-mailurile și le răspund. „Codeworks” definește experimentele textuale ale artiștilor care se joacă cu coduri false și scripturi sau limbaje de marcare neexecutabile.
Tactical media net.art
net.art s-a dezvoltat într-un context de criză culturală în Europa de Est la începutul anilor 1990, după destrămarea Uniunii Sovietice și căderea Zidului Berlinului. Artiștii implicați în experimentele net.art sunt asociați cu ideea unei „responsabilități sociale”. Acesta trebuie să răspundă ideii de democrație ca mit capitalist modern.
Internetul este adesea promovat ca fiind instrumentul democratic prin excelență, dar care participă în mare măsură la regulile intereselor. El este vizat de net.artists, care au susținut că „un spațiu în care poți cumpăra este un spațiu în care poți fura, dar și în care poți distribui”. net.artists se concentrează pe găsirea unor noi modalități de partajare a spațiului public.
Artiștii pun sub semnul întrebării structuri precum fereastra de navigare și contestă funcționalitatea acestora. net.artists au arătat că ceea ce este considerat natural de către majoritatea utilizatorilor de internet este de fapt foarte bine construit, chiar controlat, de către corporații. Browserele companiilor, precum Internet Explorer, afișează structuri ușor de utilizat („navigarea”, „explorarea” sunt repere ale practicilor sociale). Acest lucru doar pentru a oferi utilizatorului un mediu familiar. Din potrivă, net.artists încearcă să „spargă” această familiaritate.
Artiștii net.art
Artiști precum Olia Lialina sau duo-ul Jodi au implicat materialitatea navigării în lucrările lor. Experimentele lor au dat naștere la ceea ce s-ar putea numi „browser art”. Apoi, a fost extins prin navigatorul experimental WebStalker al colectivului britanic I/O/D.
Alexei Shulgin și Heath Bunting s-au jucat cu structura portalurilor publicitare. Aceștia au stabilit liste de cuvinte-cheie care sunt puțin probabil să fie căutate, dar care există totuși pe web ca URL-uri sau componente de metadate. Ei folosesc aceste date relaționale pentru a încurca traseele de navigare în scopul de a crea noi texte lizibile. Utilizatorul nu explorează un singur site de artă care își are propriul sens și semnificație estetică în sine. Mai degrabă este expus la întreaga rețea ca o colecție de forțe socio-economice și poziții politice care nu sunt întotdeauna vizibile.
Colectivul Jodi lucrează cu estetica erorilor informatice, care are multe în comun, estetic și pragmatic, cu cultura hacker. Chestionarea și perturbarea experienței de navigare cu hack-uri, trucuri de cod, faux-code și faux-virus, investighează în mod critic contextul în care sunt agenți. La rândul său, mediul digital devine preocupat de propria sa structură internă.
Colectivul 01001010111010101101.org extinde ideea de „hacktivism artistic” prin realizarea de intervenții și perturbări de cod în cadrul unor festivaluri de artă precum Bienala de la Veneția. Pe de altă parte, colectivul irational.org intervine în lumea reală, acționând asupra acesteia ca pe un posibil teren de reinginerie socială.
Diferența dintre hacking și net.art
Putem evidenția o diferență superficială între net.art și hacking. Hackerii au o obsesie de a intra în alte sisteme informatice, în timp ce erorile 404 din JTDDS nu fac decât să angajeze alte sisteme într-o manieră intenționat greșită. Totul, doar pentru a stoca un mesaj „secret” în jurnalele lor de erori. Este frumos să ne gândim la artiști ca la niște hackeri care se străduiesc să pătrundă în interiorul sistemelor culturale. În acest fel, le „programează” să facă lucruri pentru care nu au fost concepute: artiștii ca hackeri ai culturii.
Un expert în rețele a intrat în serverele DNS pentru a face comanda traceroute Linux să dezvăluie istoria star wars IV. Această reconfigurare tehnică profundă de dragul încântării și al distracției poate fi considerată o performanță de net.art.
Viermii de calculator pot fi intenționat buni atunci când sunt reorientați pentru arta efemeră la scară largă care folosește întregul internet ca propria sa „pânză.”
Critica net.art
În perioada de apogeu a dezvoltării net.art, a apărut prima serie de cronici critice în publicația online Telepolis. Editate de scriitorul și artistul Armin Medosch, lucrările prezentau rubricile „Amerika Online” ale artistului american și teoreticianului net.art Mark Amerika.
Aceste rubrici satirizează modul în care artiștii net.art. (inclusiv el însuși) se iau prea în serios. Ca răspuns, net.artists europeni s-au dat drept Amerika în e-mailuri false pentru a demistifica schemele de marketing folosite pentru a obține legitimitatea în lumea artei. S-a sugerat că „mesajele duplicitare erau menite să sensibilizeze SUA cu privire la artiștii din Europa și ar putea conține chiar un element de gelozie”.
Multe dintre aceste intervenții net.art au abordat problema artei ca afacere. De asemenea, au investigat instituții culturale tradiționale, precum Tate Modern.
Este net.art cu adevărat artă?
Artiștii net.art au participat activ la dezbaterea privind definirea net.art în contextul pieței de artă. net.art a promovat ideea modernistă a operei de artă ca proces, în opoziție cu o concepție a artei ca realizare de obiecte. Alexander R. Galloway, într-un articol din e-flux susține că abordarea lui Jodi față de net.art este în mod unic modernistă: forma și conținutul converg în opera de artă.
Prezentarea acestui proces în cadrul lumii artei este problematică pentru operele digitale create pentru internet. Ar trebui să fie vândute pe piață sau expuse în medii artistice instituționale? Web-ul, oricât de comercializabil ar fi, nu poate fi limitat la dimensiunile ideologice ale domeniului legitim al artei. All for Sale by Aliona este un experiment timpuriu de net.art care abordează astfel de probleme. Concursul WWWArt Award, inițiat de Alexei Shulgin în 1995, propune recompensarea lucrărilor găsite pe internet cu ceea ce el numește „sentimentul de artă”.
Unele proiecte, cum ar fi Archiv, Hybrids al lui Joachim Schmid sau Copies al Evei & Franco Mattes, sunt exemple de cum se pot stoca date legate de artă pe un site web. Clonarea, plagiatul și creația colectivă sunt oferite ca răspunsuri alternative, cum ar fi în cazul proiectului Refresh.
NFT-urile din ziua de astăzi… net.art-ul de ieri
Olia Lialina a abordat problema curatoriatului digital prin intermediul platformei sale web Teleportacia.org, o galerie online pentru promovarea și vânzarea de lucrări. Fiecare piesă are originalitatea protejată de o garanție constituită de URL-ul său. Acesta acționează ca o barieră împotriva reproductibilității și/sau falsificării. Lialina susținea că acest lucru permitea cumpărătorului piesei să o dețină așa cum dorea. Controlul adresei de localizare devine mijloc de control al accesului la piesă. O problemă cu care se confruntă azi și NFT-urile, așa-i?
Această încercare de a conferi mișcării o identitate economică și o legitimare în cadrul lumii artei a fost contestată chiar și în cadrul sferei net.art. Chiar dacă proiectul a fost adesea înțeles ca o satiră. Pe de altă parte, Teo Spiller a vândut cu adevărat un proiect de web art, Megatronix, Muzeului Municipal din Ljubljana în mai 1999.
Teleportacia.org a devenit un experiment ambiguu asupra noțiunii de originalitate în epoca reproducerii digitale extreme și a culturii remixului. Garanția de originalitate protejată de URL a fost rapid contestată de Eva & Franco Mattes. Sub pseudonimul 01001010111010101101.org, ei au clonat conținutul și au produs un site-oglindă neautorizat, prezentând lucrările în același context și la aceeași calitate ca și originalul.
Concluzie
Net.art a evoluat de la o mișcare emergentă în anii ’90 la o componentă vitală a peisajului artistic contemporan. Acesta reflectă schimbările rapide ale tehnologiei și ale culturii digitale. Prin intermediul unei combinații unice de creativitate și inovare, artiștii au reușit să transforme internetul într-un spațiu de exprimare artistică.
Figuri marcante precum Olia Lialina, Jodi și Heath Bunting au deschis drumul pentru generațiile viitoare, demonstrând potențialul imens al artei digitale. Cu toate acestea, net.art nu a fost lipsit de provocări. Probleme legate de conservarea lucrărilor digitale, schimbarea rapidă a tehnologiilor și accesul inegal la resurse digitale rămân teme critice de dezbatere.
Într-o lume tot mai interconectată și dependentă de tehnologie, net.art continuă să exploreze limitele și posibilitățile internetului. Acesta invită publicul să reflecteze asupra modului în care tehnologia influențează percepția și experiența artei. Privind spre viitor, este clar că net.art va continua să evolueze și să inspire, păstrându-și relevanța și impactul în peisajul cultural global.
Acesta a fost și articolul de astăzi despre arta digitală. Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să arunci un ochi pe blog-ul nostru, în special pe categoria Web-ul în 100 de pași, pentru multe alte teme abordate! De asemenea, ne găsești și pe TikTok, și pe Instagram! ❤️
