HyperCard este o aplicație software și un kit de dezvoltare pentru computerele Apple Macintosh și Apple IIGS. Acesta a fost unul dintre primele sisteme hipermedia de succes, care a precedat World Wide Web. El combină o bază de date cu fișiere plate cu o interfață grafică, flexibilă și modificabilă de către utilizator. Acesta include un limbaj de programare încorporat, numit HyperTalk, pentru manipularea datelor și a interfeței cu utilizatorul.
Cu o bază de date cu o dispunere simplă a formularelor, suport flexibil pentru grafică și ușurința de programare, HyperCard este perfect pentru multe proiecte. Printre exemple, regăsim dezvoltarea rapidă de aplicații și baze de date, aplicații interactive fără cerințe de baze de date, sisteme de comandă și control, etc.
Software-ul a fost lansat inițial în 1987 la prețul de 49,95 dolar. Acesta a fost inclus gratuit cu toate Mac-urile noi vândute ulterior. A fost retras de la vânzare în martie 2004, după ce a primit ultima actualizare în 1998, la revenirea lui Steve Jobs la Apple. HyperCard nu a fost portat pe Mac OS X, dar poate rula în mediul clasic pe versiunile de Mac OS X care îl acceptă.
Istorie
HyperCard a fost creat de Bill Atkinson, care a creat și MacPaint. Lucrările la HyperCard au început în martie 1985 sub numele de WildCard. În 1986, Dan Winkler a început să lucreze la HyperTalk. Numele a fost schimbat în HyperCard din motive legate de marcă. A fost lansat pe 11 august 1987 pentru prima zi a conferinței și expoziției MacWorld din Boston. Dar doar cu înțelegerea că Atkinson va da HyperCard către Apple numai dacă compania promitea că îl va lansa gratuit pe toate Mac-urile.
Lansare
Software-ul a avut succes aproape instantaneu. Apple Programmer’s and Developer’s Association (APDA) a declarat: „HyperCard a fost o adevărată frenezie informațională. Din august [1987, când a fost anunțat] până în octombrie, telefoanele noastre nu au încetat să sune. A fost o adevărată grădină zoologică”. Ce o mai însemna şi asta…
Managerii de proiect Apple au constatat că HyperCard era folosit de un număr foarte mare de oameni, atât intern, cât și extern. Rapoartele de erori și sugestiile de actualizare au continuat să curgă, demonstrând marea varietate de utilizatori. Deoarece era gratuit era dificil de justificat dedicarea de resurse de inginerie pentru îmbunătățirea software-ului.
HyperCard 2.0
La sfârșitul anului 1989, Kevin Calhoun, pe atunci inginer la Apple, a dorit să actualizeze programul. Acest lucru a dus la versiunea 2.0, lansat în 1990. Noua versiune includea un compilator „on-the-fly” care creștea considerabil performanța codului intensiv din punct de vedere computațional. Mai mult, dispunea și de un nou debugger și multe îmbunătățiri ale limbajului de bază HyperTalk.
În același timp cu dezvoltarea versiunii a doua, un grup separat din cadrul Apple a lansat în 1991 HyperCard IIGS, o versiune pentru sistemul Apple IIGS. Destinat în principal pieței educaționale, acesta avea aproximativ același set de caracteristici ca și versiunea 1. Se adăuga în același timp suport pentru capacitățile grafice color ale sistemului IIGS. Deși stivele (documentele de program) nu sunt compatibile binar, un program translator (o altă stivă) permite mutarea lor de pe o platformă pe alta.
Apple a decis ca majoritatea pachetelor sale de software de aplicații să fie proprietatea unei filiale deținute integral, numită Claris. Mulți dintre dezvoltatorii HyperCard au ales să rămână la Apple în loc să se mute la Claris. Asta a dus la divizarea echipei de dezvoltare. Claris a încercat să creeze un model de afaceri prin care HyperCard să poată genera și venituri.
Generarea veniturilor cu HyperCard
La început, versiunile HyperCard distribuite gratuit erau livrate cu autorul dezactivat. Apoi, au scris o nouă versiune, HyperCard Player, pe care Apple a distribuit-o împreună cu sistemul de operare Macintosh. În același timp Claris a vândut versiunea completă în scop comercial. Mulți utilizatori au fost supărați că trebuiau să plătească pentru a utiliza un software care era gratuit.
Chiar și după ce HyperCard a generat venituri, Claris a făcut prea puțin pentru a-l comercializa. Dezvoltarea a continuat cu actualizări minore și cu prima încercare eșuată de a crea o a treia generație. În această perioadă, au început să piardă cotă de piață. Fără câteva caracteristici de bază importante, autorii HyperCard au început să se orienteze către sisteme precum SuperCard și Macromedia Authorware. Cu toate acestea, a continuat să fie popular și utilizat pentru o gamă tot mai largă de aplicații, de la jocul The Manhole, un efort anterior al creatorilor Myst, până la serviciile de informații corporative.
În cele din urmă, Apple a reîncorporat Claris în cadrul companiei-mamă, readucând HyperCard la grupul de inginerie de bază al Apple. În 1992, Apple a lansat mult așteptata actualizare HyperCard 2.2. Aceasta a inclus versiuni licențiate ale Color Tools și Addmotion II, adăugând suport pentru imagini și animații color. Ca întotdeauna, aceste instrumente erau limitate și deseori greoaie de utilizat, deoarece versiunea 2.0 nu avea un adevărat suport intern pentru culori.
HyperCard 3.0
S-au făcut mai multe încercări de a relua dezvoltarea odată ce a revenit la Apple. Din cauza utilizării pe scară largă a produsului ca instrument de autor multimedia, acesta a fost inclus în grupul QuickTime. A început un nou efort pentru a permite să creeze filme interactive QuickTime (QTi), din nou sub conducerea lui Kevin Calhoun. QTi a extins caracteristicile de bază ale QuickTime de redare multimedia pentru a oferi adevărate facilități interactive și un limbaj de programare de nivel scăzut.
Versiunea 3.0 a fost prezentată pentru prima dată în 1996. Aceasta a fost arătată dezvoltatorilor în cadrul conferinței anuale Apple Worldwide Developers Conference (WWDC). Sub conducerea lui Dan Crow, dezvoltarea a continuat până la sfârșitul anilor 1990. Demonstrațiile publice prezentau multe caracteristici populare, cum ar fi suportul pentru culori, conectivitatea la Internet și capacitatea de a reda stive (care erau acum filme speciale QuickTime) într-un browser web.
În 2000, echipa de ingineri a fost repartizată la alte sarcini după ce Jobs a decis să abandoneze produsul. Calhoun și Crow au părăsit Apple la scurt timp după aceea, în 2001. Ultima sa versiune a fost lansată în 1998, iar în martie 2004 a fost complet întreruptă.
HyperCard rulează în mod nativ doar în sistemul de operare Mac Classic, dar poate fi încă utilizat în modul Classic al Mac OS X pe mașinile bazate pe PowerPC (G5 și anterioare). Ultimul mediu de creație HyperCard nativ funcțional este modul Classic din Mac OS X 10.4 (Tiger) pe mașinile bazate pe PowerPC.
Aplicații
Software-ul a fost utilizat pentru o serie de scopuri hypertext și artistice. Înainte de apariția PowerPoint, HyperCard a fost adesea folosit ca program de prezentare de uz general. Printre exemplele de aplicații se numără baze de date simple, jocuri de tip „choose your own adventure” și materiale didactice educaționale.
Mai multe produse software comerciale au fost create în HyperCard. Regăsim versiunea originală a jocului de aventură grafică Myst, CD-ROM-urile multimedia ale CD-ROM-ului Simfoniei a IX-a a lui Beethoven, A Hard Day’s Night de Beatles, etc. O primă ediție electronică a Whole Earth Catalog a fost implementată în HyperCard și stocată pe CD-ROM.
Prototipul și demo-ul popularului joc You Don’t Know Jack a fost scris în HyperCard. Producătorul auto francez Renault l-a folosit pentru a-și controla sistemul de inventariere.
În Quebec, HyperCard a fost utilizat pentru a controla un braț robotizat. Cu acesta, s-au introdus și preluat discuri video la CinéRobothèque, un centru național de film.
În 1989, Hypercard a fost folosit pentru a controla BBC Radiophonic Workshop Studio Network, folosind un singur Macintosh.
HyperCard a fost folosit pentru a realiza un prototip complet funcțional al SIDOCI. SIDOCI a fost unul dintre primele experimente din lume care a dezvoltat un sistem integrat de evidență electronică a pacienților. A fost foarte mult folosit de firma de consultanță DMR din Montreal pentru a demonstra cum ar arăta „o zi obișnuită din viața unui pacient care urmează să fie operat” într-o eră fără hârtie.
SuperCard, inspirat de HyperCard, a inclus pentru o perioadă de timp plug-in-ul Roadster. Acesta permitea plasarea de stive în interiorul paginilor web și vizualizarea acestora de către browserele web cu un plug-in de browser corespunzător. A existat chiar și o versiune Windows a acestui plug-in care permitea utilizarea acestuia și pe alte computere decât Macintosh.
Moștenirea HyperCard
HyperCard este unul dintre primele produse care a utilizat și a popularizat conceptul de hypertext la o bază populară mare de utilizatori.
Jakob Nielsen a subliniat faptul că HyperCard a fost de fapt doar un program hipermedia. Asta pentru că legăturile sale nu porneau de la obiecte de text. În versiunile ulterioare au fost posibile hyperlink-uri în stil HTML, dar au fost dificil de implementat și rareori folosite. Bill Atkinson s-a plâns mai târziu că, dacă ar fi realizat puterea stivei orientate spre rețea, în loc să se concentreze pe stive locale pe o singură mașinărie, HyperCard ar fi putut deveni primul browser Web.
HyperCard a înregistrat o pierdere de popularitate odată cu creșterea World Wide Web. Web-ul putea să gestioneze și să livreze date în același mod ca și HyperCard. Totul, fără a fi limitat la fișierele de pe un hard disk local. A existat un impact semnificativ asupra web-ului, deoarece a inspirat crearea atât a HTTP, cât și a JavaScript. De asemenea, a fost o sursă de inspirație esențială pentru ViolaWWWW, un prim browser web.
Cursorul cu degetul arătător folosit pentru navigarea în stive a fost folosit mai târziu în primele browsere web, sub forma cursorului pentru hyperlink-uri.
Franciza de jocuri pe calculator Myst a fost lansată inițial ca o stivă HyperCard și inclusă la pachet cu unele Mac-uri. Ea continuă să supravieţuiască, făcând din HyperCard o tehnologie care a facilitat inițierea unuia dintre cele mai bine vândute jocuri pe calculator din toate timpurile.
World Wide Web
HyperCard a influențat dezvoltarea Web-ului la sfârșitul anului 1990 prin influența sa asupra lui Robert Cailliau. Acesta a ajutat la dezvoltarea primului browser Web al lui Tim Berners-Lee. Javascript, de asemenea, a fost şi el inspirat de HyperTalk.
Acesta a fost şi articolul de astăzi. Dacă ţi-a plăcut, nu uita să arunci un ochi pe blog pentru mai multe articole dar şi să ne urmăreşti pe TikTok şi pe Instagram! Pe data viitoare!
