În articolul de astăzi, discutăm despre fragilitatea digitală, o problemă majoră cu care web-ul se confruntă. Mai întâi, vom răspunde la câteva întrebări precum ce este fragilitatea digitală. Apoi, vom merge mai departe și vom învăța ce trebuie să facem pentru a o combate. Să începem!
Tipărită în 1455, în prezent mai există 48 de exemplare ale Bibliei lui Gutenberg. Pe de altă parte, nu a supraviețuit nici măcar o copie a unui site web realizat cu puțin peste 30 de ani în urmă.
Web-ul are puțin peste 3 decenii, dar ne-a transformat deja viața. Facem aproape totul diferit. Schimbările tehnologice au fost atât de rapide încât primele site-uri web au dispărut imediat ce au fost publicate. Prima pagină web a fost publicată în august 1991. Aceasta a fost suprascrisă continuu până în martie 1992. Nu există nicio copie a paginii web originale, nici măcar o captură de ecran. Înregistrarea acelui moment monumental din istorie s-a pierdut pentru totdeauna.
Acesta nu este un caz izolat. 40.000 de pagini au fost pierdute atunci când Yahoo! a șters GeoCities în 2009. Mai nylt, se estimează că peste 0,2 % din Web dispare în fiecare zi.
Cum combatem dipariția datelor de pe net?
Internet Archive (archive.org) a fost înființată pentru a combate fragilitatea digitală. Accesibil prin intermediul Wayback Machine, serviciul arhivează site-uri din octombrie 1996. Fondat de Brester Kahle, este o resursă extrem de valoroasă, dar nu este totuși perfectă. Primii cinci ani de web nu sunt arhivați, în timp ce unii proprietari de site-uri web aleg să își excludă site-urile.
În ultimii 30 de ani, Web-ul a crescut într-un ritm astronomic. Am asistat la nașterea Epocii Informației, egală ca amploare cu trecerea la lumea modernă din Evul Mediu. Avem responsabilitatea de a expune această istorie digitală artistică, comercială și socială – elementele de bază ale culturii moderne – generațiilor viitoare, un public care nu va putea să-și imagineze o lume fără web.
Dar la ce se referă fragilitatea digitală mai exact?
Fragilitaea digitală reprezintă riscul de pierdere a datelor din cauza incapacității de a accesa activele digitale. Acest lucru se întâmplă din cauză că hardware-ul sau software-ul necesar pentru recuperarea informațiilor este înlocuit în mod repetat cu dispozitive și sisteme mai noi, ceea ce duce la formate din ce în ce mai incompatibile.
Amenințarea unei eventuale “epoci întunecate digitale” a fost inițial întâmpinată cu puțină îngrijorare până în anii 1990. Dar eforturile moderne de conservare digitală în domeniul informației și arhivelor au implementat protocoale și strategii precum migrarea datelor și auditurile tehnice.
Scurt istoric
În ceea ce privește documentele digitale, există un fals sentiment de siguranță. Deoarece se poate crea un număr infinit de copii identice din fișierele originale, mulți utilizatori presupun că documentele lor au o durată de viață practic nelimitată.
În realitate, mediile utilizate pentru stocarea informațiilor digitale prezintă provocări unice în materie de conservare. În special, în comparație cu multe dintre formatele fizice gestionate în mod tradițional de arhive și biblioteci. De exemplu, materialele pe hârtie și mediile tipărite migrate pe microforme pe bază de film pot fi accesibile timp de secole dacă sunt create și menținute în condiții ideale. Acest lucru în comparație cu cele doar câteva decenii de stabilitate fizică oferite de benzile și discurile magnetice sau de formatele optice.
Prin urmare, mediile digitale au preocupări de conservare mai urgente decât schimbarea treptată a limbii scrise sau vorbite pe care a cunoscut-o cuvântul tipărit.
Cum a apărut?
Fragilitatea digitală a început să apară pe măsură ce utilizarea sistemelor computerizate a devenit tot mai răspândită. Cu taote acestea, multe discuții referitoare la aceasta au apărut încă din anii 1990. Puține opțiuni au fost propuse ca alternative la metoda standard de migrare continuă a datelor pe suporturi de stocare din ce în ce mai noi. Aceste suporturi sunt utilizate de când banda magnetică a început să ia locul cartelelor perforate de hârtie ca suport practic de stocare a datelor în anii 1960 și 1970.
Aceste practici de migrare de bază există și în era modernă a hard disk-urilor și a unităților de stocare solid-state. Cercetările au arătat că multe medii de stocare digitală au o durată de viață mult mai scurtă în comparație cu afirmațiile producătorului sau cu testele de laborator.
Fragilitatea digitală are diferite cauze care nu sunt întotdeauna pur tehnice. Consumerismul a fost etichetat drept motivație cheie pentru fragilitatea digitală în societate. Produsele nou introduse au frecvent o valoare mai mare decât produsele mai vechi. Conservarea digitală se bazează pe întreținerea și utilizarea continuă a formatelor hardware și software. Fragilitatea digitală se împarte în 4 tipuri în domeniul accesului la hardware și software:
Funcțională
Reprezintă defecțiunea mecanică a unui dispozitiv care împiedică accesul la informații. Acesta poate fi rezultatul unei deteriorări cauzate de o manipulare dură, al uzurii treptate ca urmare a unei utilizări îndelungate sau al unei defecțiuni intenționate.
Amânată
Se referă la modernizarea intenționată a unor sisteme informatice dintr-o instituție, dar nu a tuturor. Este adesea pusă în aplicare ca parte a unei strategii de “securitate prin fragilitate”.
Sistemică
Sau modificări deliberate de proiectare aduse programelor și aplicațiilor. Așadar, actualizările mai noi sunt din ce în ce mai incompatibile cu versiunile mai vechi, obligând utilizatorul să achiziționeze ediții mai noi de software sau hardware.
Tehnică
Înseamnă adoptarea unor tehnologii mai noi și mai accesibile cu intenția de a înlocui programele sau hardware mai vechi, adesea depășite, care se produce din partea consumatorului sau a producătorului.
Cum prevenim fragilitatea digitală
Organizațiile care dețin arhive digitale ar trebui să efectueze evaluări ale înregistrărilor lor pentru a identifica corupția fișierelor și a reduce riscurile. Astfel de evaluări pot fi realizate prin intermediul planurilor de acțiune interne privind formatul fișierelor. Acestea enumeră tipurile de fișiere digitale din patrimoniul unei arhive și evaluează acțiunile întreprinse pentru a asigura accesibilitatea continuă.
O cale strategică emergentă în combaterea fragilității digitale este adoptarea de software cu sursă deschisă. Acest lucru se datorează disponibilității codului sursă, transparenței și potențialului de adaptabilitate în mediile hardware moderne.
Cum conservăm mediul digital?
Strategiile standard de conservare digitală sunt frecvent interconectate în alt mod din punct de vedere funcțional sau al scopului. Copierea fluxului de biți este o operațiune fundamentală. Aceasta este adesea utilizată înaintea multor alte practici. De asemenea, facilitează stabilirea redundanței în mai multe locații de stocare.
Reîmprospătarea este transportul de date neschimbate, frecvent între formate de stocare identice sau similare din punct de vedere funcțional. Migrarea convertește formatul sau codificarea informațiilor digitale pentru a permite trecerea acestora între diferite sisteme de operare și generații de hardware. Normalizarea reduce complexitatea organizatorică pentru instituțiile de arhivă prin reducerea numărului de tipuri de fișiere similare prin conversie. Nu în ultimul rând, încapsularea asamblează informațiile digitale cu metadatele asociate pentru a garanta accesibilitatea informațiilor.
Arhivele digitale utilizează canonicalizarea pentru a se asigura că aspectele cheie ale documentelor au supraviețuit procesului de conversie. Încrederea în standardele stabilite de instituțiile arhivistice regionale menține organizarea în cadrul unui spectru mai larg al domeniului. Conservarea tehnologiei implică instituțiile care mențin posesia sau accesul la platforme hardware și software vechi. Mai mult, mențin și metodele de salvare utilizate pentru a recupera informațiile digitale de pe suporturi și dispozitive deteriorate sau învechite.
În urma recuperării, unele date pot fi convertite în copii de rezervă analogice sub forma unor copii accesibile fizic. Totul în timp ce codul executabil poate fi lansat prin intermediul unor platforme de emulare în cadrul unor medii hardware și software moderne.
Fragilitatea digitală în zilele noastre
În 1999, Jeff Rothenberg a criticat multe dintre procedurile contemporane de conservare. Rothenberg a dezaprobat dependența de copiile pe hârtie, argumentând că imprimarea documentelor digitale le privează de calitățile lor “digitale” inerente.
Muzeele de calculatoare au fost citate ca fiind o practică inadecvată. Există limitări practice ale unui număr de locații capabile să mențină la nesfârșit hardware învechit. Două procese de prezervare digitală criticate în mod special au fost punerea în aplicare a standardelor bazelor de date relaționale și o încredere excesivă în migrare.
Între timp, omniprezența migrării fișierelor și a programelor riscă frecvent să nu reușească să compenseze schimbările de paradigmă de conversie între mediile software din ce în ce mai noi.
Emulația a fost argumentată ca fiind cea mai ideală practică de conservare în fața fragilității digitale. Acesta se bazează pe o încapsulare de metadate, documentație și specificații ale mediului de software și de emulare a datelor digitale.
Arhivele Naționale din Regatul Unit au publicat în 2009 o a doua revizuire a modelului lor de asigurare a securității informațiilor. Se prezintă o imagine de ansamblu a gestionării riscului pe care fragilitatea digitală îl reprezintă pentru instituții și întreprinderi. Ghidul disecă un proces în mai multe etape pentru menținerea continuității digitale a informațiilor de arhivă.
După anii 2010
În 2014, National Digital Stewardship Alliance a recomandat elaborarea unor planuri de acțiune privind formatul fișierelor. Aceștia au afirmat că “este important să se treacă de la considerații mai abstracte privind fragilitatea digitală a formatului de fișiere la elaborarea unor strategii acționabile pentru monitorizarea și extragerea de informații despre fișierele digitale eterogene pe care organizațiile le gestionează”.
CERN și-a început proiectul Digital Memory Project în 2016, cu scopul de a conserva zeci de ani de producție media prin inițiative standardizate. S-a stabilit că soluția lor va necesita un acces continuu la metadate. Mai mult, va avea nevoie și de implementarea unei arhive OAIS cât mai curând posibil pentru a reduce costurile. Nu în cele din urmă, va necesita executarea în avans a planului de arhivare a oricărui nou sistem.
La 1 ianuarie 2021, Adobe a încetat să mai ofere asistență și a blocat rularea conținutului în Flash Player. Acest lucru s-a întâmplat ca răspuns la progresele înregistrate în domeniul standardelor deschise pentru web. Acțiunea a urmat unui anunț din iulie 2017, în ciuda faptului că a afectat experiența utilizatorilor pentru milioane de site-uri web. Din ianuarie 2018, Flashpoint al BlueMaxima a fost unul dintre mai multe proiecte de conservare a Adobe Flash Player. Acesta a salvat peste 110.000 de animații și jocuri.
Și, acesta a fost articolul de astăzi despre fragilitatea digitală❤️ Dacă ți-a plăcut, nu uita să arunci un ochi peste blog-ul nostru, în special peste categoria Web-ul în 100 de pași, pentru multe alte subiecte interesante. De asemenea, ne găsești și pe TikTok, și pe Insta! Pe data viitoare!