Ce înseamnă cyberpunk?

Cyberpunk este un subgen al SF-ului, plasat într-un cadru futurist distopic care tinde să se concentreze pe „pungaşi și tehnologie înaltă”. Acesta prezintă realizări tehnologice și științifice futuriste. Printre exemple regăsim inteligența artificială și cibernetica, juxtapuse cu colapsul societății, distopia – decăderea.

O mare parte din cyberpunk își are rădăcinile în mișcarea New Wave Science fiction din anii 1960 și 1970. Scriitori precum P. K. Dick, M. Moorcock și H. Ellison au examinat impactul culturii drogurilor, al tehnologiei și al revoluției sexuale, evitând în același timp tendințele utopice ale SF-ului anterior.

Benzile desenate care explorează teme cyberpunk au început să apară încă din  1977. Lansat în 1984, influentul roman de debut al lui William Gibson, Neuromancer, a contribuit la consolidarea cyberpunk-ului ca gen. Acesta a atras influența subculturii punk și a culturii hackerilor timpurii. Subgenul japonez cyberpunk a început în 1982, odată cu debutul seriei manga Akira a lui Katsuhiro Otomo. Adaptarea sa cinematografică anime din 1988 (regizată tot de Otomo) a popularizat ulterior cyberpunk-ul.

Context

Lawrence Person a încercat să definească conținutul și ethosul mișcării literare cyberpunk, afirmând:

„Personajele cyberpunk clasice erau solitari marginalizați, înstrăinați, care trăiau la marginea societății, în viitoruri în general distopice, în care viața de zi cu zi era influențată de schimbările tehnologice rapide, de o omniprezență a unei sfere de date cu informații computerizate și de modificarea invazivă a corpului uman.”

Intrigile cyberpunk se concentrează adesea pe conflictul dintre inteligența artificială, hackeri și megacorporații. Ele tind să fie plasate într-o lume din viitorul apropiat, mai degrabă decât în viitorul îndepărtat. Decorurile sunt de obicei distopii post-industriale, dar tind să prezinte o fervoare culturală extraordinară și utilizarea tehnologiei în moduri neanticipate de inventatorii ei originali. O mare parte din atmosfera genului amintește de filmul noir. Operele scrise din acest gen folosesc adesea tehnici din ficțiunea polițistă.

Originea şi istoria cyberpunk

Originile cyberpunk-ului își au rădăcinile în mișcarea New Wave Science fiction, aşa cum am spus deja, din anii 1960 și 1970. New Worlds, sub redacția lui Michael Moorcock, a început să invite și să încurajeze poveștile care examinau noi stiluri de scriere, tehnici și arhetipuri. Reacționând la povestirile convenționale, autorii Noului Val au încercat să prezinte o lume în care societatea se confrunta cu o bulversare constantă a noilor tehnologii și culturi, în general cu rezultate distopice.

Scriitori precum R. Zelazny, J. G. Ballard, P. J. Farmer, S. R. Delany și H. Ellison au analizat adesea impactul culturii drogurilor, al tehnologiei și al revoluției sexuale cu un stil avangardist influențat de generația Beat, de dadaism și de propriile idei. După Ballard, cyberpunk-ul este un stil cu „mai multe idei psiholiterare, mai multe concepte metabiologice și metachimice, sisteme temporale private, psihologii și spațio-temporale sintetice, mai multe din sumbrele jumătăți de lume pe care le întrezărești în picturile schizofrenicilor”.

Termenul cyberpunk a apărut pentru prima dată ca titlu al unei povestiri scrise de Bruce Bethke, în 1980 și publicată în Amazing stories în 1983. A fost preluat de Gardner Dozois, editorul revistei Isaac Asimov’s Science Fiction Magazine, și popularizat în editorialele sale.

Bethke spune că a făcut două liste de cuvinte, una pentru tehnologie, una pentru scandalagii, și a experimentat combinându-le în mod divers în cuvinte compuse, încercând în mod conștient să folosească un termen care să cuprindă atât atitudinile punk cât și tehnologia înaltă.

Neuromancer

Neuromancer, romanul de debut al lui William Gibson, publicat în 1984, a fost primul roman care a câștigat cu succes premiile Hugo, Nebula și Philip K. Dick pentru science-fiction. Acesta transforma tocilarul obsedat de calculator într-un antierou dur.

Plasat în viitorul apropiat, cyberpunk descrie o distopie a erei informaționale în care crima organizată, dependența de droguri și corupția sunt foarte răspândite. Mega-corporațiile au înlocuit guvernele ca centre de putere politică, economică și militară. Tehnologia este omniprezentă, iar modificarea corporală este ceva normal. Personajul principal  este un hacker singuratic, conectat permanent la o rețea de calculatoare cu inteligență artificială – spațiul cibernetic.

În Neuromancer, naratorul explică: „Matrix își are rădăcinile în jocurile primitive de arcade… Spațiul cibernetic. O halucinație consensuală trăită zilnic de miliarde de oameni … o reprezentare grafică a datelor abstracte din băncile fiecărui calculator din sistemul uman”. Cyberpunk este o critică a culturii postmoderne. Acesta sugerează că trăim într-o lume simulată, în care imaginile și semnele au înlocuit realitatea, producând o hiper-realitate. Această iluzie ne transformă în consumatori docili, distrași de relele societății. Scriitorii stilului ne încurajează să punem la îndoială status quo-ul. 

Concluzii

Rețelele de calculatoare, internetul, realitatea augmentată și inteligența artificială sunt toate elemente de bază ale cyberpunk-ului – genul ne oferă un limbaj pentru a explora și extinde aceste fenomene pe măsură ce apar. Fără cyberpunk nu am fi avut ciberspace, megastructuri, nanotehnologie, wetware sau Whuffie. După cum spune William Gibson, „Viitorul este deja aici, doar că nu este distribuit în mod egal”.

Dacă ţi-a plăcut articolul de azi, nu uita să arunci un ochi peste blog-ul nostru pentru mai multe articole din domeniul tehnologiei. Mai mult, suntem şi pe TikTok, şi pe Insta!