În articolul de astăzi vom vorbi despre Wi-Fi, tehnologia pe care o folosim majoritatea dintre noi. Sigur ai şi tu un router acasă sau ştii pe cineva care are, în detrimentrul internetului prin cablu. Vom vedea cine este femeia din spatele acestei tehnologii – cu siguranţă nu te aştepţi la asta -, cum şi când a fost inventat Wi-Fi-ul, de unde vine cuvântul şi vom răspunde şi altor posibile întrebări pe care poate că ţi le-ai mai pus de-alungul timpului în legătură cu Wi-Fi-ul  😁

Ce înseamnă Wi-Fi?

Wi-Fi reprezintă o familie de protocoale de rețea fără fir, care sunt utilizate în mod obișnuit pentru rețelele locale de dispozitive și pentru accesul la internet, permițând dispozitivelor digitale aflate în apropiere să facă schimb de date prin unde radio.

Acestea sunt cele mai răspândite rețele de calculatoare din lume, fiind utilizate la nivel global în rețelele casnice și în rețelele de birouri mici pentru a conecta computere și laptopuri, tablete, smartphone-uri, televizoare inteligente, imprimante și difuzoare inteligente între ele dar și la un router fără fir. Astfel, se pot conecta la internet. Mai mult, Wi-Fi-ul este indispensabil în punctele de acces la internet fără fir din locuri publice precum cafenele, hoteluri, biblioteci și aeroporturi, deoarece oferă vizitatorilor acces la internet pentru dispozitivele lor mobile.

Wi-Fi este o marcă comercială a organizației non-profit Wi-Fi Alliance, care restricționează utilizarea termenului Wi-Fi Certified la produsele care au finalizat cu succes testele de certificare a interoperabilității. În 2017, Wi-Fi Alliance era formată din peste 800 de companii din întreaga lume. În 2019, peste 3,05 miliarde de dispozitive cu Wi-Fi sunt livrate în fiecare an la nivel mondial.

Benzile radio ale Wi-Fi au o absorbție relativ mare și funcționează cel mai bine pentru utilizarea în linie de vizibilitate. Multe obstacole obișnuite, cum ar fi pereții, stâlpii, aparatele electrocasnice etc., pot reduce foarte mult raza de acțiune, dar acest lucru ajută, de asemenea, la reducerea la minimum a interferențelor între diferite rețele în medii aglomerate. Un punct de acces are o rază de acțiune de aproximativ 20 de metri în interior, în timp ce unele puncte de acces pretind o rază de acțiune de până la 150 de metri în exterior.

Acoperirea unui hotspot poate fi la fel de mică ca o singură cameră cu pereți care blochează undele radio sau la fel de mare ca mai mulți kilometri pătrați, folosind mai multe puncte de acces care se suprapun, cu roaming permis între ele. De-a lungul timpului, viteza și eficiența spectrală a Wi-Fi au crescut. Începând din 2019, unele versiuni de Wi-Fi, care rulează pe un Hardware adecvat la distanță mică, pot atinge viteze de 9,6 Gbit/s (gigabit pe secundă).

Etimologie

Denumirea Wi-Fi, utilizată cel puțin din august 1999, a fost inventată de firma de consultanță în domeniul mărcilor Interbrand. Wi-Fi Alliance a angajat Interbrand pentru a crea un nume care să fie „puțin mai atrăgător”. Potrivit lui Phil Belanger, membru fondator al Wi-Fi, termenul Alliance, Wi-Fi a fost ales dintr-o listă de zece nume propuse de Interbrand.

Wi-Fi Alliance a folosit sloganul publicitar „The Standard for Wireless Fidelity” pentru o scurtă perioadă de timp după crearea mărcii, iar Wi-Fi Alliance a mai fost numită și „Wireless Fidelity Alliance Inc.” în unele publicații.

Numele este adesea scris ca WiFi, Wifi sau wifi, dar acestea nu sunt aprobate de Wi-Fi Alliance. IEEE este o organizație separată, dar înrudită, iar pe site-ul lor s-a afirmat că „WiFi este un nume scurt pentru Wireless Fidelity”.

Interbrand a creat, de asemenea, logo-ul Wi-Fi. Logo-ul Wi-Fi yin-yang indică certificarea unui produs pentru interoperabilitate.

Istorie

Wi-Fi a fost inventat și lansat pentru prima dată pentru consumatori în 1997, când a fost creat un comitet numit 802.11.

Aceasta a dus la crearea IEEE802.11, care se referă la un set de standarde care definesc comunicarea pentru rețelele locale fără fir (WLAN).

În urma acestui demers, a fost stabilită o specificație de bază pentru Wi-Fi, care permite transferul de date fără fir de doi megabytes pe secundă între dispozitive.

Acest lucru a dus la dezvoltarea de prototipuri de echipamente (routere) pentru a respecta IEEE802.11, iar în 1999, WiFi a fost introdus pentru uz casnic.

În 2003, vitezele mai mari și acoperirea la distanță a versiunilor Wi-Fi anterioare s-au combinat pentru a crea standardul 802.11g. Routerele deveneau și ele din ce în ce mai bune, cu o putere mai mare și o acoperire decât înainte. Wi-Fi începea să recupereze decalajul – concurând cu viteza celor mai rapide conexiuni prin cablu.

În 2009 a apărut versiunea finală a standardului 802.11n, care era și mai rapidă și mai fiabilă decât predecesorul său. Această creștere a eficienței este atribuită datelor „Multiple input multiple output” (MIMO), care utilizează mai multe antene pentru a îmbunătăți comunicarea atât a emițătorului, cât și a receptorului. Acest lucru a permis creșteri semnificative ale datelor fără a fi nevoie de o lățime de bandă sau de o putere de transmisie mai mare.

Gama extinsă de 2,4 GHz a însemnat că un număr tot mai mare de dispozitive foloseau aceeași frecvență, ceea ce a dus la supraaglomerarea și încetinirea acesteia. În consecință, 5Ghz a devenit o opțiune mai atractivă.

Pentru a rezolva această problemă, au fost create routerele dual-band. Aceste routere conțineau două tipuri de radiouri wireless care puteau suporta simultan conexiuni atât pe legături de 2,4 GHz, cât și pe cele de 5GHz. În mod implicit, dispozitivele aflate în raza de acțiune a unui router dual-band se conectau automat la frecvența mai rapidă și mai eficientă de 5GHz. Cu toate acestea, dacă un dispozitiv se afla la o distanță mai mare sau în spatele unor ziduri, frecvența de 2,4 GHz putea fi utilizată ca rezervă.

801.11ac urmărea să îmbunătățească gama de 5Ghz: avea o viteză de patru ori mai mare decât WiFi 801.11n, o lățime mai mare și capacitatea de a suporta mai multe antene, ceea ce înseamnă că datele puteau fi trimise mai rapid.

De asemenea, în 2012 a luat naștere conceptul de Beamforming, explicat de Eric Geier ca fiind focalizarea semnalelor și concentrarea transmiterii de date, astfel încât mai multe date să ajungă la dispozitivul țintă. 

Modul în care funcționează Wi-Fi nu s-a schimbat în fundamental în ultimul deceniu. Lansarea Wi-Fi 6 în 2020 a promitea o conectivitate mai rapidă și conectarea între tehnologii cu viteze de până la 9,6 Gbps, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 300% față de 3,5 Gbps pe Wi-Fi 5.

Motivul pentru saltul în ceea ce privește capacitățile de viteză ale Wi-Fi 6 se datorează tehnologiilor utilizate pentru a atenua problemele legate de faptul că devin copleșite de numărul de dispozitive conectate. Routerele Wi-Fi 6 sunt, de asemenea, capabile să comunice cu mai multe dispozitive în același timp și le permite să trimită date către mai multe dispozitive în aceeași transmisie.

Hedy Lammarr şi tehnologiile descoperite de ea

„Creierul oamenilor este mai interesant decât aspectul fizic, cred eu”, spunea Hedy Lamarr, actriță la Hollywood și inventatoare, în 1990, cu 10 ani înainte de a se stinge din viață.

Starul de cinema este cunoscută pentru rolurile din filmele „Algiers” și „Sampson and Delilah” din anii 1940, nominalizate la Oscar. Dar mintea sa tehnică este cea mai mare moștenire pe care a lăsat-o. S-a realizat chiar şi un film despre viaţa ei, ‘Bombshell: The Hedy Lamarr Story.’ Acesta relatează despre brevetul pe care Lamarr l-a depus în 1941 pentru tehnologia saltului de frecvență, care a devenit un precursor al Wi-Fi-ului securizat, GPS-ului și Bluetooth-ului folosit acum de miliarde de oameni din întreaga lume.

Povestea de viață a lui Hedy este într-adevăr remarcabilă. Născută în Austria din părinți evrei, s-a căsătorit cu primul ei soț în 1934, la vârsta de 19 ani. Nefericită în căsnicie, Lamarr a fugit de acasă în toiul nopții.

A emigrat în SUA în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial și a atras atenția șefului studioului MGM, Louis B. Mayer, pe vaporul de la Londra la New York. Lamarr vorbea foarte puțin engleza, dar a reușit să obțină un contract profitabil pentru a juca în filme la Hollywood. Frumoasa vieneză s-a acomodat repede cu viața din Beverly Hills și a socializat cu personalități precum John F. Kennedy și Howard Hughes, care i-a pus la dispoziție echipamente pentru a face experimente în rulota sa în timpul în care nu juca în filme. În acest mediu științific, LaMarr și-a găsit adevărata vocație.

„Invențiile sunt ușor de făcut pentru mine”, spune Lamarr, cu accent austriac. „Nu trebuie să lucrez la idei, ele vin în mod natural”.

Ceea ce nu a venit în mod natural pentru Lamarr a fost însă notorietatea și compensația pe care o merita pentru ideile sale. „Saltul de frecvență” era o modalitate ingenioasă de a comuta între frecvențele radio pentru a evita bruiajul semnalului. Acesta a fost dezvoltat de Hedy Lamarr împreună cu compozitorul american George Antheil ca „sistem secret de comunicații”. Prin manipularea frecvențelor radio la intervale neregulate între emisie și recepție, invenția a format un cod indescifrabil care putea împiedica interceptarea mesajelor secrete.

După ce a primit un brevet pentru aceasta în 1942, Hedy Lamarr a donat tehnologia armatei americane pentru a ajuta la lupta împotriva naziștilor, în special pentru a ajuta la ghidarea torpilelor sub apă fără a fi detectate. Dar a fost respinsă la vremea respectivă, iar importanța descoperirii avea să fie conștientizată abia câteva decenii mai târziu, când a fost folosită de US Navy în timpul crizei rachetelor din Cuba.

Ulterior, aceasta avea să fie folosită într-o gamă largă de aplicații militare, dar, în mod semnificativ, tehnologia „spectrului împrăștiat” pe care Hedy Lamarr a ajutat-o să o inventeze a fost cea care a stat la baza tehnologiei moderne de comunicare fără fir și a permis boom-ul smartphone-urilor și conexiunile WiFi pe care le considerăm de la sine în ziua de azi.

Activitatea de inventator a lui Lamarr abia dacă a fost făcută publică în anii 1940. Nimic surpinzător, din păcate. Asta face din Hedy un geniu neapreciat. Ea se plângea adesea că frumusețea ei – pe cât de mult i-a impulsionat cariera la Hollywood – a fost și blestemul ei. În cea mai mare parte a vieții sale, ea a fost rareori luată în considerare pentru altceva decât pentru imaginea sa. 

Într-adevăr, invențiile lui Hedy Lamarr nu au devenit mai cunoscute la sfârșitul anilor 1990, cu puțin timp înainte de moartea ei, în ianuarie 2000. Și au fost dezvăluite mai în detaliu atunci când au fost publicate necrologurile ei mai târziu în același an.

Acesta a fost şi articolul de astăzi, din care, pe lângă faptul că am descoperit povestea tehnologiei Wi-Fi, am realizat încă o dată că lumea consideră „a pretty face is just a pretty face”. Dacă eşti o femeie frumoasă, automat nu poţi fi şi deşteaptă. 

Pentru mai multe articole, te invit pe blog, în special pe categoria Web-ul în 100 de paşi 😀 Nu uita că ne găseşti şi pe Insta, şi pe TikTok! Pe data viitoare!