Suntem deja obişnuiţi cu emoji, aceste mici feţe pe care le folosim zilnic în mesajele noastre pentru a ne exprima sentimentele şi trăirile mai uşor😀 Fie că îi scriem un mesaj pe WhatsApp mamei, spunându-i cât de mult o iubim ❤️ sau colegului enervant de la lucru, care îţi trimite un mail URGENT într-o vineri, cu 10 minute înainte de începutul week-end-ului🤬, emoji-urile ne salvează din multe situaţii.

Sigur şi ţie ţi s-a întâmplat să nu ştii cum să reacţionezi la un mesaj primit şi astfel să răspunzi doar folosind emoji. Dar cum rămâne cu emoticoanele? Care este diferenţa dintre emoticon şi emoji? Cum au apărut aceste mici feţe galbeme ce par să se priceapă la exprimarea emoţiilor mai bine decât noi? Hai să aflăm!

Cum a apărut emoticonul?

Emoticonul este o reprezentare a unei expresii faciale cu ajutorul caracterelor – de obicei semne de punctuație, numere și litere – pentru a exprima sentimentele, starea de spirit sau reacția unei persoane, sau ca metodă de economisire a timpului.

Primele emoticoane ASCII sunt în general atribuite informaticianului Scott Fahlman, care a propus ceea ce a ajuns să fie cunoscut sub numele de „smileys” – 🙂 și 🙁 – într-un mesaj pe sistemul de buletin board (BBS) al Universității Carnegie Mellon în 1982.

În țările occidentale, emoticoanele sunt scrise de obicei în unghi drept față de direcția textului. Utilizatorii din Japonia au popularizat un tip de emoticon numit kaomoji, care utilizează seturi de caractere mai mari necesare pentru japoneză, care pot fi înțelese fără a înclina capul spre stânga. Acest stil a apărut pe ASCII NET din Japonia în 1986.

Pe măsură ce mesageria mobilă prin SMS și internetul s-au răspândit la sfârșitul anilor 1990, emoticoanele au devenit din ce în ce mai populare și au fost utilizate în mod obișnuit în mesajele text, pe forumurile de internet și în e-mailuri. Emoticoanele au jucat un rol semnificativ în comunicarea cu ajutorul tehnologiei, iar unele dispozitive și aplicații au oferit imagini stilizate care nu folosesc punctuația textului.

Ele oferă o altă gamă de „tonuri” și sentimente prin intermediul mesajelor text care portretizează sentimente specifice prin gesturi faciale în timp ce se află în mijlocul comunicării cibernetice bazate pe text. Emoticoanele au fost precursorii emoji-urilor moderne. În prezent, peste 90% din populația online a lumii utilizează emoticoanele sau emoji.

Istorie

Emoticonul înainte de 1981

Emoticoanele moderne nu au fost primele exemple de utilizare a 🙂 sau 🙂 în text. În 1648, poetul Robert Herrick a scris: „Dă-mă jos, și voi sta pe ruinele mele, (zâmbind încă:).” Lucrarea lui Herrick a precedat cu aproximativ 200 de ani orice altă utilizare înregistrată a parantezelor ca o față zâmbitoare. Cine ar fi crezut că prima utilizare a emoticonului a fost în anii 1600?!

Cu toate acestea, experții au cântărit de atunci dacă includerea semnului de două puncte în poem a fost deliberată și dacă acesta a fost menit să reprezinte o față zâmbitoare. Profesorul de limba engleză Alan Jacobs a susținut că „punctuația, în general, era nelămurită în secolul al XVII-lea … Era puțin probabil ca Herrick să aibă el însuși practici de punctuație consecvente și chiar dacă avea, nu se putea aștepta ca nici tipografii și nici cititorii săi să le împărtășească”.

Precursorii emoticonului

Precursori ai emoticoanelor moderne au existat încă din secolul al XIX-lea. National Telegraphic Review and Operators Guide din aprilie 1857 a documentat utilizarea numărului 73 în codul Morse pentru a exprima „dragoste și sărutări” (redus ulterior la mai formalul „salutări”). Dodge’s Manual din 1908 a documentat reintroducerea expresiei „dragoste și sărutări” sub forma numărului 88. Academicienii neozeelandezi Joan Gajadhar și John Green comentează că ambele abrevieri din codul Morse sunt mai succinte decât abrevierile moderne, cum ar fi LOL.

Transcrierea unuia dintre discursurile lui Abraham Lincoln din 1862 a consemnat reacția audienței astfel „(aplauze și râsete ;)”. S-a dezbătut dacă glifa din discursul lui Lincoln a fost o greșeală de tipar, o construcție de punctuație legitimă sau primul emoticon. Lingvistul Philip Seargeant susține că a fost o simplă eroare de tipărire.

Înainte de martie 1881, exemplele de „artă tipografică” au apărut în cel puțin trei articole de ziar, inclusiv în Kurjer warszawski (publicat în Varșovia) din 5 martie 1881, care folosea semne de punctuație pentru a reprezenta emoțiile de bucurie, melancolie, indiferență și uimire.

Într-un eseu din 1912, intitulat „For Brevity and Clarity”, scriitorul american Ambrose Bierce a sugerat în mod fățiș că o paranteză ar putea fi folosită pentru a reprezenta o față zâmbitoare, propunând „o îmbunătățire a punctuației” cu ajutorul căreia scriitorii ar putea transmite râsul zgomotos sau nejustificat: „se scrie așa ‿ și prezintă o gură zâmbitoare. Se va atașa, împreună cu punctul, la orice propoziție glumeață sau ironică”.

Într-un articol din 1936 al Harvard Lampoon, scriitorul Alan Gregg a propus combinarea parantezelor cu diverse alte semne de punctuație pentru a reprezenta diverse stări de spirit. Parantezele erau folosite pentru părțile laterale ale gurii sau obrajilor, iar între paranteze se foloseau alte semne de punctuație pentru a afișa diverse emoții: (-) pentru zâmbet, (–) (mai mulți „dinți”) pentru râs, (#) pentru încruntare și (*) pentru un o clipire.

Scriitorul Vladimir Nabokov i-a spus unui intervievator de la The New York Times în 1969: „Mă gândesc adesea că ar trebui să existe un semn tipografic special pentru un zâmbet – un fel de semn concav, o paranteză rotundă supinată, pe care aș dori acum să o trasez ca răspuns la întrebarea dumneavoastră”.

În anii 1970, a fost lansat sistemul informatic PLATO IV. Acesta a fost unul dintre primele calculatoare utilizate în toate instituțiile educaționale și profesionale, dar rareori folosit în mediul rezidențial. Pe acest sistem informatic, un student de la Universitatea din Illinois a dezvoltat pictograme care semănau cu diferite fețe zâmbitoare.

Mary Kalantzis și Bill Cope au declarat că acest lucru a avut loc probabil în 1972 și au afirmat că acestea sunt primele emoticoane. Creațiile acoperă probabil mai multe cronologii, crearea de pictograme pentru calculator, pictograme digitale și emoticoane. Deoarece pictogramele nu erau axate pe oferirea unui mijloc de comunicare, ele nu sunt în general considerate importante în istoria emoticoanelor.

Utilizarea emoticoanelor 🙂 și 🙁 ca și mijloace de comunicare (1982)

Scott Fahlman, informatician de la Carnegie Mellon, este în general creditat cu inventarea emoticonului digital bazat pe text în 1982. BBS-ul de la Carnegie Mellon era un forum folosit de studenți și profesori pentru a discuta o varietate de subiecte, unde glumele creau adesea neînțelegeri.
Ca răspuns la dificultatea de a transmite umorul sau sarcasmul în text simplu, Fahlman a propus 🙂 ca etichetă pentru „tentativă de umor”. Aşa a apărut emoticonul.

Utilizarea simbolurilor ASCII, un set standard de coduri reprezentând semne tipografice, a fost esențială pentru a permite afișarea simbolurilor pe orice calculator. Fahlman a trimis următorul mesaj după un incident în care un avertisment plin de umor despre o scurgere de mercur într-un lift a fost înțeles greșit ca fiind serios:

Alte sugestii de pe forum au inclus un asterisc * și o ampersandă &, prima fiind menită să reprezinte o persoană care se îndoaie de râs, precum și un semn de procent % și un hashtag #. În câteva luni, smiley-ul şi, deci, emoticonul, s-a răspândit pe ARPANET și Usenet.

Scott Fahlman a făcut un pas mai departe, sugerând că emoticonul său nu numai că poate comunica emoții, dar poate și înlocui limbajul. Folosirea emoticoanelor ca formă de comunicare este motivul pentru care Fahlman este considerat creatorul emoticoanelor, față de alte afirmații anterioare.

Evoluția ulterioară a emoticonului

În epoca modernă, emoticoanele există încă din anii 1990, iar în prezent emoticoanele „Smiley” au devenit parte integrantă a comunicațiilor digitale și au inspirat o varietate de alte emoticoane, inclusiv fața „care face cu ochiul” folosind un punct și virgulă ;-), fața „surprinsă” cu o literă o în loc de paranteză :-o, și XD, o reprezentare vizuală a emoji-ului fața cu lacrimi de bucurie sau a acronimului LOL.

Cartea Smileys din 1997 a lui David Sanderson includea peste 650 de emoticoane diferite, iar dicționarul online de emoticoane al lui James Marshall a enumerat peste două mii de emoticoane la începutul anilor 2000.

Un cercetător de la Universitatea Stanford a studiat emoticoanele folosite în patru milioane de mesaje Twitter și a constatat că emoticoanele zâmbitoare fără cratimă 🙂 erau mult mai frecvente decât versiunea originală cu cratimă :-). Lingvistul Vyvyan Evans susține că acest lucru reprezintă o schimbare în utilizarea de către utilizatorii mai tineri ca o formă de prestigiu ascuns: respingerea unei utilizări standard pentru a demonstra apartenența la un grup.

Inspirată de ideea lui Fahlman de a folosi fețele în limbaj, familia Loufrani a înființat The Smiley Company în 1996. Nicolas Loufrani a dezvoltat sute de emoticoane diferite, inclusiv versiuni 3D. Desenele sale au fost înregistrate la Oficiul pentru drepturi de autor din Statele Unite în 1997 și au apărut online ca fișiere .gif în 1998. Acestea au fost primele reprezentări grafice ale emoticonului bazat inițial pe text. El și-a publicat pictogramele, precum și emoticoanele create de alții, împreună cu versiunile ASCII ale acestora, într-un Dicționar Smiley online la începutul anilor 2000. Acest dicționar a inclus peste 3.000 de emoticoane diferite și a fost publicat sub forma unei cărți intitulate Dico Smileys în 2002.

Fahlman a declarat că vede emoji-urile ca fiind „urmașii îndepărtați ai acestui lucru pe care l-am făcut – emoticonul -„.

La 23 septembrie 2021, s-a anunțat că Scott Fahlman a organizat o licitație pentru emoticoanele originale pe care le-a creat în 1982. Licitația a avut loc în Dallas, Statele Unite, și a vândut cele două modele ca jetoane nefungibile (NFT). Licitația online s-a încheiat mai târziu în aceeași lună, originalele fiind vândute cu 237.500 de dolari.

Diferenţa dintre emoticon şi emoji

Internetul a schimbat foarte mult modul în care comunicăm. Deoarece limbajul trupului și tonul verbal nu se traduc în mesajele text sau în e-mailuri, amvăzut deja că am dezvoltat modalități alternative de a transmite semnificații nuanțate. Cea mai proeminentă schimbare a stilului nostru online a fost adăugarea a două limbaje hieroglifice din noua eră: emoticoanele și emoji.

Emoticoanele sunt semne de punctuație, litere și numere folosite pentru a crea pictograme care afișează, în general, o emoție sau un sentiment. (De fapt, de aici provine și numele „emoticon”: emoțional icon).

Emoji (de la japonezul e, „imagine”, și moji, „caracter”) sunt o invenție ceva mai recentă. A nu se confunda cu predecesorul lor – emoticonul -, emoji sunt pictograme de fețe, obiecte și simboluri. Probabil că eşti familiarizat cu stilul distinct al emoji-urilor: fețe galbene de desene animate cu diverse expresii, precum și familii, clădiri, animale, obiecte alimentare, simboluri matematice și multe altele.

Shigetaka Kurita este adesea creditat cu inventarea emoji în 1999, deși conglomeratul japonez SoftBank a lansat de fapt primul set de emoji în 1997. Emoji-urile lui Kurita, care erau destinate utilizatorilor japonezi, erau foarte simple – doar 12 pixeli pe 12 pixeli – și erau inspirate din arta manga și din caracterele kanji.

Pentru a atrage clienții japonezi, Apple a ascuns o tastatură emoji în primul iPhone în 2007, dar utilizatorii nord-americani au descoperit-o rapid. În prezent, emoji sunt disponibile în aproape toate aplicațiile de mesagerie și, deși diferite aplicații au stiluri emoji distincte, emoji se pot traduce între platforme, datorită Unicode. Acesta este motivul pentru care un utilizator de iPhone este capabil să primească emojis de la cineva care folosește un Samsung Galaxy.

Așadar, dacă dai peste o față zâmbitoare care conține un caracter pe care îl poți găsi pe tastatura computerului, este un emoticon. Dacă este o mică figură de desen animat care este liberă de legăturile punctuației, numerelor și literelor, este un emoji. Oricum ar fi, trebuie să recunoaştem ce rol important joacă emoticonul şi emoji-ul în vieţile noastre.

Dacă ţi-a plăcut articolul de astăzi, nu uita să arunci un ochi peste blog-ul nostru pentru mai multe articole! De asemenea, ne poţi urmări şi pe TikTok şi pe Instagram! Pe data viitoare!