Cursa spaţială – Web-ul în 100 de paşi

noiembrie 7, 2022

Cursa spaţială – ambiţia ce a dus la naşterea internetului

Cursa spaţială nu se referă la o cursă în sine, normal, ci mai degrabă la “lupta” dintre URSS şi SUA. “Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire!” Acestea au fost celebrele cuvinte ale lui Neil Amstrong, astronautul american şi primul om care a călcat pe Lună. Şi cu siguranţă le ştiai deja, chiar dacă la şcoală nu se pune suficient de mult accent pe teme precum aceasta. Dar un lucru pe care cred că nu îl ştii încă este faptul că, într-o oarecare măsură, cursa spaţială şi, deci, “războiul rece” dintre URSS şi SUA a dus la naşterea internetului, “locul” fără de care nu ţi-ai mai putea imagina viaţa.

Seria “Web-ul în 100 de paşi” îşi propune să exploreze 100 de oameni, evenimente ori gadget-uri ce au dus la formarea…Web-ului! Pentru că da, web-ul şi internetul sunt două lucruri distincte, cel din urmă făcând parte din cel dintâi. Data trecută am vorbit despre Mudaneum, iar dacă nu ai apucat să arunci deja un ochi peste articol, o poţi face acum. Apoi, te aştept să vorbim în continuare despre episodul doi: Cursa spaţială.

web-ul-în-100-de-paşi-cursa-spaţială

Cursa spaţială dintre URSS vs SUA

Pe 4 octombrie 1957, a început cursa spaţială, atunci când Uniunea Sovietică a lansat primul satelit construit de om în spațiu, Sputnik 1. Dar nu s-au oprit aici. Laika a fost o căţeluşă maidaneză, folosită de URSS într-unul din programele sale spațiale. Deşi nu a fost primul animal care a ajuns în spațiul cosmic, este cel mai cunoscut. Ea nu a supraviețuit zborului, dar a demonstrat că un organism viu poate supraviețui lansării pe orbită. Apoi, a urmat şi lansarea în spaţiul cosmic a primului om, anume Yuri Gagarin, la data de 12 aprilie 1961. Cursa spaţială continua.

Cu mândria rănită, SUA a investit miliarde de dolari în cercetarea științifică. Unul dintre efectele secundare a fost nașterea internetului.

Laika, cel mai cunoscut animal trimis în spaţiu - Cursa Spaţială
Yuri Gagarin, primul om trimis de URSS în spaţiu - Cursa Spaţială
Neil Armstrong, primul om care a păşit pe Lună - Cursa Spaţială

RAND şi cursa spaţială

După cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au înființat RAND Corporation pentru a continua spiritul inovator care a produs radarul și bomba atomică.

RAND a fost creată după ce membri din cadrul Departamentului de Război, al Biroului de Cercetare Științifică și Dezvoltare și din industrie au început să discute despre necesitatea unei organizații private care să facă legătura între cercetarea operațională și deciziile de cercetare și dezvoltare.

RAND are contribuţii importante în domeniul sistemelor spațiale și al programului spațial al Statelor Unite, în domeniul calculatoarelor și al inteligenței artificiale. Cercetătorii RAND au dezvoltat multe dintre principiile care au fost folosite pentru a construi internetul, aşa cum am mai şi menţionat deja.

Primul proiect a fost producerea unui satelit artificial. Dar fără ca americanii să știe, Uniunea Sovietică era înaintea lor și a dat prima o lovitură de propagandă uriașă. Statele Unite au jurat să nu mai fie niciodată umilite într-un asemenea mod, ajungând în cele din urmă să trimită un om pe Lună, în cea mai mare demonstrație de superioritate.

Contribuţia DARPA la cursa spaţială

Cheia pentru câștigarea cursei spațiale a fost înființarea DARPA, Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată în domeniul Apărării, al cărei prim director a fost Joseph Licklider.

Cunoscută inițial sub numele de Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată (ARPA), a fost creată la 7 februarie 1958 de către președintele Dwight D. Eisenhower ca răspuns la lansarea Sputnik 1.

The Economist a numit DARPA agenția “care a modelat lumea modernă” și a subliniat că “vaccinul Moderna covid-19 se află alături de sateliții meteorologici, GPS, dronele, tehnologia stealth, interfețele vocale, computerul personal și internetul pe lista inovațiilor pentru care DARPA își poate revendica cel puțin parțial meritele”.

Licklider nu voia doar să trimită un om pe Lună, ci și să creeze o rețea intergalactică de calculatoare. Iar asta se întâmpla în 1958. La RAND, Paul Baran a primit sarcina de a proiecta un sistem de comunicații care să poată supraviețui unui atac nuclear. Aceste două proiecte aveau să se unească mai târziu pentru a crea internetul.

Joseph Licklider, primul direct ar ARPA - Cursa Spaţială
Dwight D. Eisenhower
Paul Baran

Packet-switching sau comutarea pachetelor

Proiectul lui Baran pentru un sistem de comunicații indestructibil era contrar normelor stabilite de telefonie. În loc să se bazeze pe un lanț de conexiuni de la un capăt la altul – un releu – Baran a propus împărțirea mesajelor în blocuri, trimiterea lor pe mai multe căi și reasamblarea lor la sosire. În Marea Britanie, informaticianul galez Donald Davies lucra şi el la același lucru. El și-a numit soluția “comutarea pachetelor”.

Davies a folosit cuvântul “pachete” după ce s-a consultat cu un lingvist, deoarece acesta putea fi tradus şi în alte limbi înafară  de engleză cu uşurinţă. Davies credea că traficul în rețelele calculatoarelor era în mod inerent “exploziv”, cu perioade de tăcere, în comparație cu traficul telefonic relativ constant. El a proiectat și a propus o rețea națională comercială de date bazată pe comutarea pachetelor în 1966 pentru dezvoltarea unui serviciu național de comunicații pentru prelucrarea online a datelor.

Când Baran a luat cunoștință de munca lui Davies, a recunoscut că amândoi au descoperit conceptul în egală măsură. Baran a fost bucuros să admită faptul că Davies a venit cu aceeași idee ca și el în mod independent. Într-un e-mail adresat lui Davies, el a scris: “Tu și cu mine avem o viziune comună asupra a ceea ce înseamnă comutarea pachetelor, deoarece noi am venit independent cu aceleași ingrediente.” Atunci s-au decis să colaboreze.

De la cursa spaţială la…internet

Între timp, Bob Taylor, succesorul lui Licklider la ARPA, finanța 3 proiecte informatice – un sistem de apărare aeriană, un proiect de partajare a timpului de lucru și un sistem de operare. Avea câte o consolă pentru fiecare în biroul său, toate făcând cam același lucru. Combinarea celor 3 proiecte părea logică, iar comutarea pachetelor părea a fi soluția.

Taylor spera să construiască o rețea de calculatoare care să conecteze proiectele sponsorizate de ARPA între ele, măcar pentru a-i permite să comunice cu toate proiectele printr-un singur terminal.

În 1968, Licklider și Taylor au publicat “The Computer as a Communication Device” (Calculatorul ca dispozitiv de comunicare). Articolul prezenta viitorul a ceea ce avea să devină în cele din urmă internetul. Acesta începea cu o declarație profetică: “În câțiva ani, oamenii vor fi capabili să comunice mai eficient prin intermediul unei mașini decât față în față.”

Donald Davies
Robert Taylor

Cum a contribuit ARPANET la cursa spaţială

BBN Technologies a primit sarcina, iar la 29 octombrie 1969 a reușit să conecteze cu succes calculatoarele de la Universitatea din California (Los Angeles) și de la Institutul de Cercetare Stanford. În decurs de o lună, au fost adăugate noduri la Universitatea din California (Santa Barbara) și la Universitatea din Utah. Cunoscută sub numele de ARPANET, aceasta a fost prima rețea de comutare de pachete din lume și primul pas spre rețeaua intergalactică de calculatoare, pe care o cunoaștem astăzi ca internetul.

Protocolul de control al rețelei a fost implementat în 1970. Rețeaua a fost declarată operațională în 1971. Dezvoltarea ulterioară a software-ului a permis conectarea la distanță, transferul de fișiere și poșta electronică. Rețeaua s-a extins rapid, iar controlul operațional a trecut la Defense Communications Agency în 1975.

Pe măsură ce aceste lucrări au progresat, a fost dezvoltat un protocol prin care mai multe rețele separate puteau fi unite într-o rețea de rețele. Accesul la ARPANET a fost extins în 1981, când National Science Foundation (NSF) a finanțat Computer Science Network (CSNET). La începutul anilor 1980, NSF a finanțat înființarea unor centre naționale de supercalculatoare în mai multe universități și a oferit acces la rețea și interconectivitate în rețea cu proiectul NSFNET în 1986. ARPANET a fost retrasă oficial în 1990, după ce parteneriatele cu industria telecomunicațiilor și a calculatoarelor au asigurat extinderea sectorului privat și comercializarea viitoare a unei rețele extinse la nivel mondial, cunoscută sub numele de Internet.

Şi cam aşa a contribuit cursa spaţială la apariţia internetului. Dacă ţi-a plăcut articolul, nu uita să arunci un ochi şi pe blog-ul nostru. Mai mult, dă-ne un follow şi pe TikTok sau Insta, unde postăm zilnic!

0 Comentarii

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Articole

Ecommerce – Web-ul în 100 de pași

Ecommerce – Web-ul în 100 de pași

Odată cu apariția Internetului, o mare parte din viața noastră de zi cu zi s-a mutat în online. Dacă înainte ne puteam face cumpărăturile doar fizic, acum găsim online absolut orice poftim, la orice oră din zi sau noapte. Și toate acestea datorită ecommerce-ului, care...

Job în programare. Merită să faci facultate?

Job în programare. Merită să faci facultate?

Cum să înveţi programare? Vrei să înveţi programare dar nu te-ai convins încă dacă chiar merită? Ei bine, dacă ştii programare, reprezinţi clar o resursă valoroasă pentru angajatori. Mai mult, poți chiar lucra independent. Pe măsură ce industria de programare creşte,...

Meme – Web-ul în 100 de pași

Meme – Web-ul în 100 de pași

 Data trecută am vorbit despre conținutul viral, iar dacă ai citit articolul, probabil îți amintești de faptul că, printre exemple de conținut viral se numărau și meme-urile. Ei bine, ele au devenit o parte așa importantă din viața noastră încât dedicăm un articol...