Codare vs Programare. Ce aleg?

octombrie 5, 2022

Termenii de codare și programare sunt deseori utilizați ca sinonime, dar nu înseamnă întotdeauna același lucru. Atât codarea, cât și programarea înseamnă să îi dai instrucţiuni unui computer.

Dar programarea poate include și algoritmi și structuri de date. În general, termenul de programare descrie proiecte mai avansate.  Proiectele ce implică programare sunt, de obicei, mai mari și mai complexe. Acestea pot necesita cunoștințe mai solide.

Codarea pentru începători

Există mai multe moduri de a aborda codarea, iar unele metode și limbaje vor funcționa mai bine pentru tine decât altele.

Indiferent ce sau cum înveţi, însă, aminteşte-ţi aceste sfaturi:

1. Ai răbdare

Cred cu tărie că oricine poate învăța să codeze. Totuşi, asta nu înseamnă că este ușor.

Codarea cere să abordezi problemele în moduri în care nu ai făcut-o până acum. Anumite subiecte pot părea complet absurde, dar sunt esențiale pentru limbajul pe care îl înveţi. Probleme care ar putea părea ușoare la început vor sfârși prin a fi mult mai complexe de implementat decât te-ai așteptat. S-ar putea să petreci ore întregi lucrând la un proiect fără să vezi rezultate.

Și nu putem uita de debugging. Mici greșeli de scriere, cum ar fi un punct și virgulă lipsă sau un operator incorect, vor distruge întregul program. Iar cel care poate revolva problema eşti doar tu!

2. Poţi învăţa programare rapid? În niciun caz!

La început, totul poate fi inconfortabil și descurajant, dar nu te speria, e în regulă! Fă-ți o favoare și progresează încet și constant, acordându-ți timp pentru a asimila informaţia.

Cei mai buni programatori au fost cândva acolo unde ești acum şi tu și toată lumea trebuie să învețe aceleași lucruri pentru început. Fii rămbădor cu tine însuți, respectă obiectivele pe care ți le-ai stabilit, ia pauze și vei totul va fi bine.

3. Fie că vorbim de programare sau codare, învaţă bine elementele fundamentale, de bază

Primele zile de învățare a unui limbaj de programare se referă la elementele esențiale. Ai putea începe prin a învăța sistemul binar, tipuri de date și câte ceva despre consolă. De acolo, vei ajunge la subiecte precum:

  • Variabile
  • Funcții
  • Logica condițională
  • Array-uri
  • Obiecte

Este esențial să înțelegi pe deplin fiecare dintre aceste concepte înainte de a trece la lucruri mai serioase. Asta se datorează faptului că tot ceea ce înveţi în informatică se bazează pe subiectele anterioare.

Dacă ceva nu are sens, continuă să citeşti pe subiect până când are. Și nu presupune că va avea sens mai târziu, în contextul lecțiilor viitoare.

Rezolvă toate exercițiile, credem-mă! Și ai răbdare – nu are sens să începi un proiect de amploare până nu înțelegi elementele fundamentale.

4. Scrie cod curat de la început… şi în general

Iată ceva ce un curs online s-ar putea să nu te învețe: Pe lângă faptul că înveţi cum să scrii cod, ar trebui să acorzi atenţie şi la cum îl scrii.

Ce înseamnă acest lucru? Pentru orice linie de cod, vor exista mai multe moduri de a o scrie. Ar trebui să te străduieşti întotdeauna să îl scrii în modul cel mai concis și mai ușor de citit.

Dezvoltatorii lucrează, de obicei, în echipe, așa că ceilalți vor citi des codul tău. Dacă acesta este greu de descifrat, colegii programatori nu vor fi prea fericiţi să lucreze cu tine.

Chiar dacă te decizi să lucrezi ca freelancer, scrierea unui cod curat te asigură că îţi vei înțelege propriul cod, în special pe viitor. Este mai bine să construieşti acum obiceiul codării curate, deoarece îţi va salva ore întregi, în care vei încerca să îţi descifrezi munca după ce nu te-ai mai uitat peste cod luni de zile.

codare-vs-programare
codare-vs-programare

5. De ce este important codul curat?

Poate te întrebi de ce trebuie să înveţi să scrii cod curat în acest moment. Eşti începător, așa că nu ar trebui ca scopul principal să fie scrierea de programe funcționale?

Ei bine, da. Este vorba despre stabilirea timpurie a unor obiceiuri bune. Dacă depui o muncă suplimentară acum, te vei salva (și pe alții) de timp pierdut, încercând să descifrezi propriul cod pe viitor.

O modalitate bună de a realiza acest lucru este să păstrei liniile și funcțiile scurte. Limitează fiecare linie de cod la maximum 80 de caractere și fiecare funcție la cel mult 15 linii.

De asemenea, fă un obicei din a adăuga comentarii. Comentariile sunt segmente de cod care nu sunt procesate de calculator, astfel încât poţi scrie orice doreşti în interiorul lor.

Programatorii folosesc comentariile pentru a clarifica scopul codului lor. Învaţă cum funcționează comentariile în limbajul pe care îl înveţi și lasă comentarii măcar în partea de sus a funcțiilor, explicând rolul fiecăreia dintre ele.

6. Google este prietenul tău

Nu este nicio rușine să folosești Google pentru a găsi soluții pentru problemele pe care le întâmpini, De fapt, dezvoltatorii profesioniști o fac tot timpul.

Probabil că cineva a fost fix în aceeași situație ca şi tine și a lăsat o întrebare pe un forum. Ai fi surprins de câte soluții vei găsi.

Codarea este mai mult decât scrierea de cod

Din perspectiva unui începător, poate părea că a învăța să codezi înseamnă să înveți cum să scrii cod.

Acest lucru are sens: Când ne imaginăm un programator, vedem pe cineva care scrie cod pe un computer – până la urmă se numește „codare”.

Odată ce începi, însă, vei afla că asta nu e totul. Vei petrece mult mai mult timp gândindu-te la ce să scrii decât codarea efectivă.

Codarea înseamnă rezolvarea problemelor

Acest lucru se datorează faptului că programarea se referă mai mult la rezolvarea problemelor decât la cunoașterea sintaxei. A învăța să codezi înseamnă a învăța să gândești precum computerele, să împarţi o problemă în mai multe probleme mici și să le abordezi pe fiecare în parte.

Deci, da, vei învăța să scrii cod impresionant și, în cele din urmă, să construişti lucruri uimitoare. Dar, mai întâi, îţi vei dezvolta abilitățile de gândire care te pot duce acolo.

Îţi las aici şi un filmuleţ scurt, ce explică de asemenea diferenţele dintre programare şi codare. De asemenea, te aşteptăm şi pe blog-ul nostru, pentru alte articole legate de subiect. Succes în noul tău drum de programator!

codare-vs-programare
0 Comentarii

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Articole

Ecommerce – Web-ul în 100 de pași

Ecommerce – Web-ul în 100 de pași

Odată cu apariția Internetului, o mare parte din viața noastră de zi cu zi s-a mutat în online. Dacă înainte ne puteam face cumpărăturile doar fizic, acum găsim online absolut orice poftim, la orice oră din zi sau noapte. Și toate acestea datorită ecommerce-ului, care...

Job în programare. Merită să faci facultate?

Job în programare. Merită să faci facultate?

Cum să înveţi programare? Vrei să înveţi programare dar nu te-ai convins încă dacă chiar merită? Ei bine, dacă ştii programare, reprezinţi clar o resursă valoroasă pentru angajatori. Mai mult, poți chiar lucra independent. Pe măsură ce industria de programare creşte,...

Meme – Web-ul în 100 de pași

Meme – Web-ul în 100 de pași

 Data trecută am vorbit despre conținutul viral, iar dacă ai citit articolul, probabil îți amintești de faptul că, printre exemple de conținut viral se numărau și meme-urile. Ei bine, ele au devenit o parte așa importantă din viața noastră încât dedicăm un articol...